Preparate fara carne

Ardei grași umpluți cu ciuperci și cașcaval – un deliciu perfect pentru mesele de sărbătoare!

Loading...

 

 

 

 

Deși ardei grași pot fi cumpărați în orice anotimp, totuși vara e cel mai bun sezon pentru rețeta de ardei umpluți. Vă prezentăm o rețetă de ardei grași, umpluți cu bureți de fag și cașcaval. Acesta este un fel de mâncare ideal pentru o cină romantică sau masă de sărbătoare. Ardeii aromați cu umplutură suculentă nu vor lăsa pe nimeni indiferent.

 

Ingrediente:

PENTRU 4 PORȚII

– 4 ardei grași

– 350 g de cașcaval sau brânză de vaci

– 300 g bureți de fag

– 1 legătură de rucola

– 3 linguri ulei de măsline

– piper negru măcinat

– 1 lingura de oțet balsamic

 

Mod de preparare:

1. Spălați ardeii grași și îndepărtați cotorul cu semințe. Cu grijă, tăiați-i de-a lungul, în jumătate. La dorință, puteți păstra codița. Uscați ardeii pe un prosop de hârtie.

2. Spălați și curățați ciupercile. Îndepărtați partea mai dură a piciorușelor și tocați-le mărunt.

3. Prăjiți ciupercile într-o tigaie încinsă cu 2 linguri ulei de măsline, până acestea se vor rumeni. Amestecați periodic.

4. Frecați brânza de vaci cu o furculiță (dacă folosiți cașcaval – dați-l prin răzătoarea mare).

5. Spălați rucola, uscați-o și tocați-o mărunt. Adaugați ciupercile și rucola în vasul cu brânză. Potriviți cu piper negru și amestecați.

6. Umpleți ardeii cu amestecul pregătit.

7. Tapetați o formă de copt cu hârtie sau folie de aluminiu. Ungeți ardeii cu ulei de măsline și aranjați-i în formă. Dați forma la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 200 grade pentru 1 oră (coaja trebuie să rămână întreagă).

8. Întoarceți ardeii de câteva ori în timpul coacerii. Astfel, aceștia se vor pregăti uniform. Aranjați ardeii suculenți și apetisanți pe un platou. Stropiți-i cu oțet balsamic.

Pofta buna!

 

Sursa: Bucatarul

Loading...




Categorii

Loading...