Inedit

Te duci, copilărie…

 

 

 

 

Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil
Aş da orice pe lume să redevin copil

Zburdam prin curtea plină cu raţe şi găini
Trăiau pe-atunci părinţii şi rude şi vecini
Mi le-ai luat pe toate şi-o lacrimă îmi storci
Te duci, copilărie, şi nu te mai întorci

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist
Balaurul e şmecher, iar Făt Frumos e trist
S-au inventat claxoane, adio zurgălăi
Te duci, copilărie, cu toţi eroii tăi

Un prof ce ne-nvăţase cum să plantăm stejari
A defrişat pădurea vânzând-o pe dolari
Cu cât urcam în vârstă ne suntem mai străini
Te duci, copilărie, şi devenim haini

Bunica şi bunicul ce mă-nveleau cântând
Sunt două cruci de piatră şi tac pe sub pământ
Şi mai era şi crângul, şi-un râu şi nişte tei
Te duci, copilărie, pe toate mi le iei

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea
Fugeau din boltă norii şi soarele zâmbea
Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera
Te duci, copilărie, cu fericirea mea

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc
Iar după bătălie mergeam să bem un suc
Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi
Te duci, copilărie, şi devenim mai răi

Mă zgâriam pe braţe urcând în corcoduş
Iar cel mai bun prieten era un căţeluş
Eram atât de veseli fugind prin porumbişti
Te duci, copilărie, si devenim mai trişti…

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus
Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus
Acum la doctor mergem, plecându-ne umili
Te duci, copilărie, şi devenim fragili

 

Sursa: Poezii Alese 




Categorii